Dumitru Costin, omul care a inventat barajul-problemă: „LPF a vrut menținerea Rapidului în Liga I, în timp de FRF propusese rămânerea Chiajnei”

Redactor:
Bitescu Wili
Dumitru Costin, omul care a inventat barajul-problemă:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Decizia TAS din 2 august, când a trimit Rapid în Liga 2 și Chiajna în Liga 1, a dat peste cap programul competiției. Tribunalul a decis că barajul dintre Rapid și Concordia a fost neregulamentar.

Dumitru Costin, omul care a propus organizarea acestui meci inedit, a venit cu câteva explicații.

„Niciuna dintre soluțiile care s-au aflat pe masa de lucru la Comitetul Executiv nu ar fi fost conformă cu rezoluția TAS. LPF propusese menținerea Rapidului în Liga I, în timp de FRF propusese rămânerea primei de sub linie, adică a Chiajnei. Soluția la care ne-am oprit până la urmă era cea care rezolva situația pe cale sportivă, pe teren, printr-un meci între cele două.

O să solicit Federației să detalieze modul în care s-a apărat la TAS. Oricum, treaba asta cu licența este o frecție la un picior de lemn din moment ce Oțelul ia licența, iar apoi, cum începe campionatul, își manifestă intenția să intre în insolvență”, a spus Costin la Digi Sport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣

Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”

Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial

BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?

Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege

Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...

Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile

Toți șoferii au INTERZIS! Nu ai voie să cari așa ceva cu mașina

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Trei semne că discuți cu un robot escroc AI

Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro

Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×